.jpg?psid=1)
Bucuresti, ora 05:40 AM. Sunt inca proaspat trezit si somnoros. Intru in McDonald’s-ul din Gara de Nord, comand o cafea, ma pun la masa si … astept. Din boxe se aude o melodie de Craciun … nu reactionez, oamenii isi astern bagajele pe jos, au toti ochii mici si prietenosi … din boxe mai rasuna inca o melodie … la fel tot una de Craciun … ceasca de cafea o strang in maini incercand sa ma incalzesc, e inca fierbinte iar zaharul e deja topit. Nu am mai fost cu trenul demult si intr-un fel imi e bine sa revin. Iau o gura de cafea, o sorb incet, iar la a 3-a melodie reactionez: suntem in octombrie si aici se canta deja melodii de Craciun? E un motiv suficient de solid pentru un tweet, imi zic!
Ma indrept catre afara, iar pe holoul garii aud din mers cum ploaia cade peste acoperis … si nu e una marunta. Ce caut eu aici, si tocmai acum? E octombrie si chiar prima zi de toamna autentica dupa cum se pare. Ma inchei la haina si pasesc afara. 07:40 iar afara incet se lumineaza de ziua … una ploioasa. » Read more: H 82
.jpg?psid=1)
Si’am primit ordin: Sa trec la Prut! Si nici n-a apucat sa-si termine fraza, ca raspunsul meu instant a venit “DA”, iar in capul meu deja se derulau detaliile proiectului pe care aveam sa-l fac. Nimic, dar nimic nu ma incita mai tare decat un proiect nou, de anvergura, si care ma scote afara din birou; ori acum, de data asta le aveam pe toate la pachet. Iar misiunea? pe masura: sa inving pe frontul de est in batalia pe campul fortelor de munca ex-sovietice si sa’ntorc coroanei resursele umane neexploatate din zona.
… iar restul, ti-ar vorbi de tara vinului si serile lungi petrecute la un pahar de vorba, de cea mai buna calitate.
Este ceas aniversar stimabililor. Acum un an am deschis pravalia. Va amintiti 
Ei bine, un lucru pe care nici o scoala nu o sa ti-l spuna este ca orice meserie vine la pachet cu grupul ei de carcotasi. Da da, sunt acei binevoitori care se vor ingriji sa-ti mentina treaz spiritul tau de profesionist, vesnici challengeri ai pregatirii si competentelor tale, acestia vor starui sa-ti spuna ca lucrurile nu sunt asa cum le-ai invatat tu si ca oricum scoala care cu adevarat conteaza e aia pe care o au ei, adica a vietii ma’ntelegi.
Zilele astea nu am nici o idee despre ce as mai putea scrie pe blog. Zilele astea muncesc foarte mult. La job-ul meu de zi cu zi, dupa program, acasa, de la calculatorul de la servici, laptopul de acasa sau chiar iPhone-ul din dotare. Nimic din ceea ma inconjoara nu-mi ingaduie sa ma odihnesc. Imi impart timpul intre taskuri si deadlineuri, intre ce am facut si ce mai am de facut, o singura ordine mai stiu: ce e important si ce e urgent.
Acest post nu este unul comercial! Cine ma cunoaste imi stie pasiunea pentru masiniile ce poarta steluta in trei coluti: Mercedes. Inca de mic le-am admirat si am crescut cu o pasiune ascunsa, greu de explicat pentru vre-un nepasionat al domeniului. Iar in timp pasiunea mea, probabil purtand o puternica amprenta a hazardului s-a materializat, ajungand astfel acum sa lucrez la 
Nu sunt un introvertit, dar nici foarte sociabil nu sunt. Cei care nu ma cunosc s-ar simti usor incurcati in a ma aborda, iar mai apoi se intreaba oare de ce au avut impresia asta. Vorbesc putin, dar stiu sa si intretin o conversatie daca e nevoie. Imi plac lucrurile simple si trainice. Comunic activ, ascultand si impartasind informatie, atentie si emotie. Dar nu am fost intotdeauna asa, m-am deschis catre oameni pas cu pas invatand de la ei ca diferentele ne imbogatesc si nu separa, ca stilul personal poarta amprenta obiectivelor noastre si ca nevoia de comunicare este constanta, dar se manifesta diferit.
Pentru ca tot am citit cateva jurnale care fac analiza impliniriilor personale ale anului 2009 dar si ”to do-urile” propuse pentru anul 2010, voi incerca si eu un exercitiu similar, vazut insa prin prisma schimbariilor pe care le doresc comunitatii in care traiesc. In fond de ce mi-as dori doar individual succes si prosperitate fara sa largesc acest spectru intregii comunitati, colectivului de munca sau societatii noastre in general?
